Un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, aflându-se la patrularea comunelor Vatra şi Truşeni, a observat un automobil suspect, de model “Toyota Prado”, înmatriculat peste hotarele ţării, care se deplasa pe o stradelă în jurul orei 01.00. Astfel poliţiştii au decis să verifice cine se află în automobil şi cu ce scop se deplasează prin această regiune.
În urma discuţiilor duse cu şoferul, poliţiştii au mai observat trei pasageri, care se încurcau în declaraţii. Aceştia s-au dovedit a fi de origine din UTA Găgăuzia, cu vârstele cuprinse între 24 şi 26 ani, iar în portbagaj aveau o maşină auto de spălat, un televizor şi alte electrocasnice, care n-au putut explica şi demonstra provenienţa lor.
Ei au fost escortaţi la Inspectoratul de Poliţie a sectorului Buiucani pentru audieri şi stabilirea tuturor circumstanţelor. Totodată poliţiştii au iniţiat acţiuni de investigaţii, în vederea stabilirii provenienţii bunurilor. Respectiv a fost localizată o locuinţă din comuna Truşeni, de unde au fost furate, a cărei proprietari se află peste hotarele ţării.
La locul faptei forţele de ordine au depistat mai multe urme de pătrundere, în special uşa deteriorată de la intrare.
În acest context bănuiţii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a fost săvârşit furtul. Ei sunt cercetaţi penal şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 6 ani.
Diana Munteanu