Geniştii Armatei Naţionale au lichidat 96 de obiecte explozive descoperite în ultimele 72 de ore în raioanele Criuleni şi Orhei.
Potrivit locotenent-colonelului Serghei Chilivnic, şeful Serviciului Geniu din cadrul Comandamentului Forţelor Terestre, marţi, 9 mai, geniştii Batalionului „Codru” au intervenit în localitatea Cimişeni, raionul Criuleni, unde localnicii au depistat un arsenal de 50 de proiectile de artilerie, calibru 85 mm. Muniţiile, care erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost distruse de echipa plutonierului Evghenii Axentii, în condiţii de maximă securitate, la Baza de instruire militară de la Bulboaca.
Un alt arsenal de muniţii a fost descoperit duminică, 7 mai, în localitatea Brăneşti, raionul Orhei, în urma lucrărilor de gazificare. Cele 46 de proiectile de artilerie, calibru 76 mm, au fost neutralizate de grupul de genişti al Batalionului „Codru”, condus de maiorul Valentin Stati.
De la începutul anului curent, geniştii Armatei Naţionale au distrus 182 de obiecte explozive de diferit calibru în cadrul a 49 de misiuni de deminare. Cele mai afectate au fost raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Ungheni, Orhei şi Criuleni.
Diana Munteanu