Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, și directorul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu, au inaugurat vineri, 23 octombrie 2015, grădinița din satul Feștelița, r. Ștefan Vodă. Instituția de învățământ preșcolar a fost reabilitată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, în valoare totală de 20 mil. Euro.
Pentru reabilitarea grădiniței au fost alocați aproximativ 90.000 de euro (2.057.409 lei), prin intermediul cărora a fost renovat în întregime corpul de clădire cu două niveluri. De asemenea, capacitatea grădiniței a fost extinsă la 7 grupe de copii. În prezent, grădinița din Feștelița găzduiește 130 de copii, capacitatea maximă fiind de 160 de locuri.
Diana Munteanu