În dimineața zilei de 9 februarie, a fost petrecută în ultimul drum pământesc, mama Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, – Ludmila Șalari, potrivit unui comunicat al Mitropoliei.
Slujba prohodului a fost oficiată cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, de către PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, dimpreună cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan.
Sfântul locaș s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea de slujitori și credincioși care au participat la serviciul divin.
Preasfințitul Episcop Nicodim și-a exprimat sincerele sentimente de condoleanțe față de Vlădica Siluan și rudele îndurerate, menționând că cea care astăzi este petrecută dintre noi către Împărăția lui Dumnezeu, a dus o viață pământească exemplară știind să-și educe copii cu deosebită dragoste creștinească, încât aceștia să devină buni creștini, iar unul dintre ei să ajungă Arhiereu al Bisericii lui Hristos și deci stâlp al credinței drept-măritoare.
PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a dat citirii mesajului de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, în legătură cu trecerea la cele veşnice a roabei lui Dumnezeu Ludmila și a îndemnat pe toți cei prezenți să se îmbărbăteze cu rugăciune, întru nădejdea învierii și a vieții cele veșnice.
La rândul său, PS Episcop Siluan, copleșit de emoții și de durere, a mulțumit tuturor pentru cuvintele de compasiune și susținere, pentru frumoasa slujbă de prohodire, menționând că într-adevăr cea care i-a fost mamă și îndrumătoare de o viață, a fost o creștină evlavioasă, care cu dăruire și uitare de sine, a făcut doar binele, conducându-se tot timpul de Învățătura Evangheliei și fiind mânată de cele mai pure sentimente de dragoste pentru aproapele, în toate faptele sale.
Adresându-se către adunarea binecredincioasă, Vlădica Siluan a rugat să o pomenească în rugăciuni pe mama sa, nou-adormita roabă a lui Dumnezeu Ludmila.
Ludmila Șalari a fost înmormântată alături de soțul ei, în cimitirul satului Văratec, vizavi de biserica pe care au frecventat-o în timpul vieții pământești.
Dina Roșca
…ce știre e asta?E un site de necrologuri?