Viceministrul agriculturii și industriei alimentare Iurie Ușurelu de comun cu membrii unei Comisii de evaluare a efectuat o vizită de lucru în satul Giurgiulești, raionul Cahul, cu scopul de a evalua executarea lucrărilor de conservare și sporire a fertilității solului conform obiectivelor Planului de acţiuni privind conservarea şi sporirea fertilităţii pentru anii 2014-2016, potrivit unui comunicat de presă.
Menționăm faptul că, prin Ordinul viceministrului agriculturii şi industriei alimentare nr. 54 din 27 martie 2017 s-a instituit o Comisie de evaluare și Regulamentul de activitate a acestora. Misiunea acesteia este de a aprecia nivelul de realizare a lucrărilor și progresele înregistrate pentru atingerea indicatorilor de performanță stabiliți în Planul de acțiuni menționat.
În cadrul Comisiei de evaluare sunt incluși specialiști din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Mediului, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Universitatea Agrară de Stat, Academia de Științe a Moldovei, I.P. „Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”, Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale și Inspecția de Stat în Construcții.
Membrii Comisiei de evaluare au vizitat obiectul selectat și în baza criteriilor stabilite în Regulament au apreciat în mod individual lucrările realizate prin completarea unei fișe individuale de evaluare. Aprecierile individuale acordate de către fiecare membru a Comisiei de evaluare vor fi sintetizate într-o fișă finală care va fi publică în scurt timp.
Elena Ivanov