Proprietarul unei stîne de vite de 29 de ani, din satul Lozova, raionul Strășeni, a fost reținut de polițiști pentru trafic de persoane, iar cercetările au constatat mai multe încălcări.
Astfel, în cadrul urmăririi penale, angajații Inspectoratului Național de Investigații (INI) au stabilit că, suspectul acţionînd în comun cu alte persoane, neidentificate de organul de urmărire penală, a racolat un tînăr de 28 de ani. Acesta a fost dus la o stînă de vite, unde suspectul este arendaș și fiind amenințat, a fost impus să lucreze în condiţii nefavorabile, fără a fi salarizat.
În aceste condiții victima a muncit din octombrie 2014. În aprilie 2015, tînărul a părăsit teritoriul stînei, însă fără succes, fiind gasit și impus din nou să muncească.
Ca urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilitit că victima a fost tratată ca un sclav, într-o stare de dependenţă totală față de „patronul” său, care i-ar fi înaintat niște datorii, pentru care victima era impusă să presteze diferite munci.
Pentru că tînărul provine dintr-o familie social-vulnerabilă şi nu avea sprijinul celor apropiați, a acceptat să muncească în aceste condiții, avînd interdicția suspectului de a contacta cu alte persoane.
Astfel, la 3 septembrie curent, polițiștii din cadrul Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în cadrul percheziției efectuate la stâna din localitatea Lozova, au depistat tînărul – victima traficului de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă. Tot acolo, oamenii legii au depistat, un minor, care de asemenea a fost exploatat de suspect.
La moment, victimele se află în siguranţă, fiind transmise către Sistemul Naţional de Referire.
Suspectul se află în arest pentru 20 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.
Dina Roşca