Polițiștii de frontieră în conlucrare cu colaboratorii vamali au prevenit scoaterea ilicită de pe teritoriul Republicii Moldova a unui lot impunător de lichid transparent presupus a fi spirt.
La data de 2 februarie, pe sensul de ieșire din țară prin punctul de trecere a frontierei de stat Larga (auto), s-a prezentat pentru efectuarea controlului de rigoare un autocamion de model “Peugeot Boxer”, înmatriculat în R.Moldova, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean de 27 de ani.
Șoferul a declarat că nu transporta bunuri sau mărfuri necesare a fi declarate controlului vamal. Mai mult, acesta a susținut, că se deplasează în Ucraina după produse forestiere.
În rezultatul controlului fizic al unității de transport a fost depistat un ascunziș special, care se afla în peretele din față a compartimentului marfar, unde au fost tăinuite de control recipente din masă plastică, pline cu lichid transparent cu miros specific de alcool, în cantitate de peste o tonă de alcool.
Toate materialele asupra cazului dat au fost transmise în adresa Secției Contracararea Fraudelor Vamale din cadrul Biroului vamal Briceni, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Totodată, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un proces-verbal, conform indicilor art. 287 – Cod Contravenţional al RM, care prevede achitarea unei amenzi în valoare de 3000 lei, marfa a fost reținută în vederea confiscării, iar mijlocul de transport implicat în săvîrşirea contravenţiei urmează a fi supus procedurii de confiscare sau pereceperea contravalorii acestuia.
Dina Roșca