O brutărie modernă pentru persoanele aflate în dificultate a fost construită şi inaugurată recent în c. Sărata – Galbenă. Aceasta va asigura cu pâine proaspătă, absolut gratuit, mai multe centre sociale din localitate, dar şi familiile nevoiaşe din sat. Banii pentru construcţia şi utilarea brutăriei au fost oferiţi de donatori de la centre creştine din SUA, Elveţia şi Germania, informeză curierul.md.
Până nu demult, pâinea era adusă la centrele de plasament din Sărata – Galbenă de la 20 de km distanță, astfel că, pe timp nefavorabil, nu ajungea întotdeauna la timp. Acum patru luni, câteva organizaţii de caritate din SUA, Elveția și Germania și-au exprimat disponibilitatea de a finanţa construcția unei brutării în localitate.
„Pentru noi este o bucurie mare, pentru că în timp de doi ani, noi procuram pâinea și ajutam la oamenii săraci din localitate, dar astăzi s-a deschis brutăria aceasta modernă. În primul rând noi avem 50 de oameni la azilul de bătrâni, avem zece la centrul pentru invalizi şi avem 60 de copii care vin aici zilnic la centru și îi hrănim” – a menționat Victor Culeac, director, Centrul Creștin „Sarepta”.
Brutăria a fost echipată cu utilaj modern și va putea produce zilnic în jur de 1500 de pâini. Aici și-au găsit un loc de muncă și zece oameni din sat.
Costul lucrărilor de construcție, dar și a utilajului se ridică la aproape un milion și jumătate de lei. Printre donatori este şi un brutar renumit din Elveția.
„Am decis să investesc în țara dumneavoastră pentru că am înțeles că aici este mai mare nevoie decât în altă parte. Am instruit oamenii de aici să coacă pâine după reţetă elvețiană. Vreau să spun că pâinea moldovenească nu diferă prin nimic de cea elvețiană, doar că am observat că în Moldova se mănâncă foarte multă pâine. Pentru mine țara voastră este un paradis” – a afirmat Gaspar Haug, donator, Elveția.