Varul abia s-a uscat, ţolurile sunt aşternute, iar plăcintele se coc în cuptor. Vinul stă la rece. Facem popas astăzi la cea mai nouă destinaţie turistică – Asconi Winery – în Puhoi, Ialoveni.
Ghid ne este Andrei Sîrbu, responsabil de vânzări la Asconi Winery. De altfel, aici ei toţi sunt ghizi (vedeţi mai jos de ce). Bună ziua! Am făcut totul aici cât mai local posibil. Toată mobila din lemn şi alte construcţii (acoperiş, terasă…) le-am făcut pe loc, la lemnăria noastră, scrie Fine Wine citat de fermierul.md.
„Nu am folosit materiale din plastic sau metal şi la minim s-a utilizat beton.”
Deci, totul este făcut tradiţional, ca înainte. Ca rezultat, nu au fost necesare investiţii de milioane.
„Am început din noiembrie să primim turişti, dar încă nu am promovat intensiv, pentru ca mai erau construcţii. Acum, deja avem în jur de 500 de persoane, dar numărul creşte în fiecare lună.”
„Deocamdată, locuri de cazare nu avem, dar sunt în construcţie, în stil aproximativ ca la Butuceni, căsuţe mici, cu 1 sau 2 camere, tot în stil tradiţional.”
Turiştii vor putea să vadă una dintre cele mai moderne vinării din Moldova.
Secţiile de prelucrare, stocare, cupajare, îmbuteliere şi maturare sunt complet modernizate (un proces început din 2004 până acum).
„Excursiile se fac doar cu persoane implicate în procesul de producere, care ştiu despre ce vorbesc. Nu vrem să angajăm un ghid care să memorizeze o pagină de poveşti, dar care nu ar putea răspunde la întrebări.”
Facem degustaţii desigur, iar în restaurant se servesc bucate tradiţionale.
„Deocamdată, lucrăm cu rezervări în avans, cu 1-2 zile. Dar, în curând, vom deschide restaurantul să lucreze constant, fără necesitatea de a ne suna în prealabil.”
Bine aţi venit la Puhoi, unde o nouă afacere frumoasă e în toi!