La Băhrinești a avut loc Balul satului! Detalii de la petrecerea de neuitat! (foto)
Postat: miercuri, decembrie 28, 2016 . În Fierbinte, La noi în sat
Sărbătorile de iarnă ne aduc bucurie şi ne amintesc cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun.
La 25 decembrie curent, magia sărbătorilor de iarnă a intrat și în Casa Mare a satului Băhrinești. Aici a avut loc o adevărată sărbătoare a sufletului. La Balul satului “DIN STRĂBUNI, DIN OAMENI BUNI” toți locuitorii și oaspeții de la mic la mare au avut parte de un grandios program de sărbătoare, potrivit unui comunicat al Primăriei.
În spiritul frumoaselor tradiţii străbune, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primarul localității Bunescu Feodosia a venit cu cele mai sincere urări de sănătate, bucurie, fericire şi voie bună.
Chiar în scuarul Casei de Cultură în această seară a apărut Coliba lui Băhrin, unde doritorii aveau posibilitatea să guste din tării și afumături aduse din veac, iar la intrare în sală erau serviți cu vin fiert.
Cu glume și voie bună seara a fost dirijată de către MOȘ BĂHRIN(Actorul Petru Ababii de la Teatrul Dramatic din or. Drochia). Copiii au avut parte de un spectacol și multe animații distractive cu actorul Ciprian Răcilă, Teatrul V. Alecsandri din or.Bălți, după care au primit cadouri de la Moș Crăciun. Cel mai frumos colind l-a adus Emilia Ciugureanu din Chișinău și Tișcă Elena cu colinde de la mama, iar urătorii Andrei Arhip ,Cudalb Petru și Rotari Cristian au venit cu cea mai puternică urătură pentru toți spectatorii.
Seara a continuat cu mai multe surprise, una dintre care a fost evaluarea ansambului etnofolcloric PLĂIEȘII: condus de maiestrul Nicolae Gribincea.
Tot aici, la GALA PRIMARILOR DE SECTOARE, 144 de primari de sectoare din s.Băhrinești au fost premiați de către primarul localității Bunescu Feodosia.
Premiul mare la cea mai tare loterie a anului, un cucoș viu roșu, a fost câștigat de către Manea Marin Iurie. Cafeneaua cu vin fiert, șampanie, compot și prăjituri de casă a fost deschisă pentru toți. Seara a luat sfârșit cu discoteca anilor 80.
La această sărbătoare toți băhriniștenii și-au reîmprospătat sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, liniște sufletească și iubire.
Elena Ivanov