În perioada de timp 03.09.2016-07.09.2016 în satul Molovata r-nul Dubăsari, se desfășoară Festivalul Fotbalistic cu genericul „Sport + Şcoala + Poliţia (SSP)”, sub egida Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal şi Inspectoratului General al Poliției, în contextul Acordului de colaborare.
Potrivit paginii web a Consiliului raional, cei 196 de copii cu vîrsta cuprinsă între 6-11 ani, au parte de diverse activități sportive și educative prezentate de către sportivi şi polițiști. Micuții sunt familiarizați cu regulile circulației rutiere, comportamentul în societate.
Totodată, angajații IP Dubasari de comun acord cu angajații Secției Situații Excepționale Dubasari, sunt alături de copiii partcipanți, organizîndu-le celor mici instruiri necesare și surprize captivante. Pompierii și polițiștii au povestit celor prezenți, despre pericolele care ar putea apărea în locuințe, la școală și în stradă și ce trebuie să facă pentru a le preveni.
Deasemenea copiii, au fost informați, prin intermediul Centrului Mobil de Prevenire și Informare al Poliției, cum pot fi în siguranţă la domiciliu, pe stradă, la locul de joacă/petrecere a timpului liber.
Programul special SSP (Sport – Şcoală – Poliţie) are drept scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi acţiunilor pentru copiii, educarea tinerei generaţiei a spiritului de prietenie şi responsabilizarea acestora de a duce un mod de viaţă sănătos prin practicarea sportului.
Dina Roșca