Luni, 4 mai, a fost redeschisă grădiniţa din satul Rudi. După o pauză de 20 de ani de când localitatea nu avea instituţie preşcolară, iată că a venit sărbătoarea şi pentru copiii, părinţii şi bunicii din acest sat, scrie odn.info.md.
Până la inaugurarea oficială a noului sediu pentru grădiniţă, micuţii au testat terenul de joacă, iar satisfacţia se putea citi pe chipurile lor. Părinţii, care au aşteptat de mult timp acest eveniment, s-au arătat extrem de mulţumiţi. “Am aşteptat mult timp acest lucru. Este un eveniment foarte important, odată cu deschiderea grădiniţei, noi părinţii vom fi mai liberi”, a menţionat o mămică.
Primarul satului, doamna Zinaida Raneta a mărturisit că redeschiderea acestei grădiniţe a fost un vis de-al dumneaei. “Iată că avem şi noi un local pentru grădiniţă unde sunt toate comodităţile, avem totul nou – mobilier, utilaje, lenjerie, cazangerie, blocuri sanitare, totul este la standarde europene. Şi deja avem 50 de cereri de la părinţi pentru înscrierea la grădiniţă”.
Printre oficialii prezenţi la inaugurarea instituţiei au fost şi preşedintele raionului, Victor Său şi şeful Direcţiei raionale de Învăţământ, Ghenadie Donos. Preşedintele raionului i-a îndemnat pe părinţi să dea naştere la cât mai mulţi copii. “Era o greşeală că în satul Rudi să nu fie grădiniţă, a menţionat în discursul Victor Său. Sunt sigur că această grădiniţă va fi ca un fundament pentru educaţia copiilor din sat”.
La rândul său Ghenadie Donos a apreciat edificiul şi dotările pe care le are. “Această grădiniţă este o capodoperă de artă şi pe alocuri aveţi condiţii mai bune ca în oraş” a menţionat şeful Direcţiei raionale de Învăţământ.
Copilaşii au recitat poezii şi au cântat, ba i-au invitat la o horă şi pe ospeţii veniţi la sărbătoarea lor. Tot copiii au fost cei care au avut onoarea să taie panglica, astfel că micul Daniel a fost responsabil de foarfece. La grădiniţa “Îngeraşii” din satul Rudi au fost create două grupe şi sunt angajate 11 persoane.