Peste 8 mii de metri de drum au fost renovați, iar 1400 de metri au intrat în reconstrucție capitală. Administrația Publică Locală din Puhoi în colaborare cu SA Drumuri Ialoveni au demarat lucrările de reparație a sectorului de drum Chetrosu – Puhoi – Căinări. O parte din acest traseu a fost deja renovat, iar unele porțiuni de drum au intrat în reparație capitală.
„APL a constatat că sectorul de drum ce traversează localitatea este în stare deplorabilă și deseori mijloacele de transport se deplasează pe unele sectoare de trotuar recent construite. Am solicitat Ministerului Transporturilor renovarea sectorului de drum, deoarece am efectuat lucrări de construcție a trotuarului de circa 3000 m, fiind în avantaj în comparație cu alte localități”, a declarat pentru IaloveniOnline Petru Frunze, primarul satului Puhoi.
Potrivit informațiilor, conducerea SA Drumuri Ialoveni a aprobat ca în anul 2015 să fie efectuate lucrări de reparație și reconstrucție capitală pe mai multe sectoare problematice, sursa financiară fiind din fondul rutier raional şi național.
Locuitorii satului se declară mulțumiți de lucrările efectuate și speră că astfel de schimbări vor avea loc și în continuare. „Bravooo, de acum vom veni mai des la bunei și rude, cu aşa drumușor tot să te plimbi”, scrie o locuitoare a satului Puhoi pe o rețea de socializare.
Potrivit primarului, suma totală a proiectului nu se cunoaște. Totalurile vor fi făcute la finalizarea lucrărilor, deoarece fondul alocat este pentru tot raionul. Lucrările urmează a fi executate în decurs de 10 zile.
Sursa: ialovenionline.md