La data de 10 aprilie 2017, autoritățile administrației publice locale de nivelul II și dnul Corneliu Padnevici, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova s-au deplasat în comuna Palanca pentru a consulta colectivitatea locală, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului raional.
În cadrul dialogului, dnul Corneliu Padnevici a vorbit despre reformele în sistemul de pensii și în sectorul Justiției, progresul înregistrat în relațiile cu partenerii de dezvoltare, urmare a căruia au fost deblocate finanțările externe, precum și obiectivele trasate de Guvern în viitorul apropiat. De asemenea, au fost puse în discuție inițiativele legislative privind votul uninominal și ridicarea imunității deputaților.
Locuitorii comunei Palanca au abordat un șir de chestiuni, cum ar fi:
- reabilitarea drumurilor locale;
- construcția rețelei de apeduct și canalizare;
- edificarea unui monument în memoria celor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei (instalarea unei plăci comemorative);
- comasarea instituției preșcolare (Centrul comunitar) din Palanca cu școala primară din satul Șalvirii Noi;
- lichidarea gunoiștelor neautorizate;
- gestiunea ilegală a bunurilor atribuite cotei-părți valorice a cetățenilor.
La finele dezbaterilor publice, cetățenilor le-a fost acordată audiență în privat.
Elena Ivanov