Deputatul democrat Constantin Țuțu a făcut o donație în satul Isacova, raionul Orhei. Este vorba despre saltele pentru sala de sport a școlii din localitate.
De 1 martie, deputatul a răspuns solicitării locuitorilor satului Isacova.
El și-a exprimat speranța că suportul acordat va fi materializat prin medaliile obținute de tinerii luptători la competițiile viitoare.
Dina Roșca
E bine uneori ca deputatii sa fie aproape de oameni, sa fie in contact cu diferitele realitati ale tarii pe care o conduc.
Respect Tutu. Oamenii care nu uita sa contribuie la dezvoltarea tarii trebuie apreciati.
Bravo! pentru tinerii din acel sat inseamna foarte mult sa primeasca in dar pentru dezvoltarea lor fizica asa un cadou, din partea unui deputat, si totodata sportiv de performanta, de la care tinerii au ce invata
Bravo lui Constantin că susțin tinerii sportivi din Moldova. Numai că ar mai trebui și din partea statului ceva ajutor! Pentru că la etapa asta stăm cam prost!
E placut sa vezi ca mai sunt persoane carora le pasa de viitorul cuiva, care fac donatii si se gindesc la cei din jur…. E bine cind cineva ajuta la dezvoltarea tineretului si chiar a statului
Nu e prima lui donație a mai făcut astfel de donații de echipament sportiv, calculatoare și în în alte localități.
Frumos gest, este de apreciat ca Tutu nu uita de tinerii sportivi din tara si chiar ii sustine cind este nevoie. Anume un astfel de deputat care ar reprezenta cu adevarat sportivii lipsea in Parlament.