Voluntara de la Corpul Păcii Cynthia Katocs, împreună cu partenerul din cadrul Primăriei Costești, Maria Bivol, au organizat o proiecție de film, cu ocazia Campaniei “16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
Evenimentul a avut loc miercuri, 25 noiembrie 2015, în sala de ședințe al Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor Avante, din Casa de Cultură Costești. Filmul poiectat a fost ”Culorile”, iar la final doi facilitatori ai organizației ”La Strada” au organizat o facilitare despre subiectul abordat în cadrul filmului, și au fost distribuite materiale informative, potrivi paginii web a localităţii.
Spectatorii, în mare parte tineri, și-au exprimat revolta față de comportamentului eroilor principali. Astfel întrebați care ar fi mesajul lor pentru eroina principală, care este victima mai multor tipuri de violență, Marina Bivol a spus: ”Dragoste trebuie să fie sentimental care te ridică spre cele mai mari succese și să îți aducă cu adevărat fericire, ea nu trebuie să fie sentimentul care să ne umilească, să ne determine să tăcem și să ne izolăm”.
Activitatea face parte din Campania Națioanală ”16 zile de activism împotriva violenței”, și a fost lansată în data de 25 noiembrie.
În Moldova, 63 % din femei au suferit pe parcursul vieții cel puţin una din formele de violenţă (fizică, sexuală, psihologică) din partea soţului/partenerului. Conform unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică în comun cu Organizația Națiunilor Unite, 12 % de femei au fost supuse tuturor formelor de violență, iar fiecare a 10-a femeie a fost supusă violenței economice cel puțin odată pe parcursul vieții. 19% de femei au fost supuse violenței sexuale cel puțin o dată pe parcursul vieții. La eveniment au fost 35 de spectatori.
Republica Moldova s-a angajat să pună capăt violenței împotriva femeilor prin ratificarea Convenției ONU privind eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii (CEDAW) și adoptarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Comitetul CEDAW, care a examinat progresele Moldovei în implementarea Convenției în octombrie 2013, a salutat un șir de progrese, inclusiv crearea Consiliului pentru Prevenirea și Combaterea Discriminării și Asigurarea Egalității în 2013, adoptarea Legii nr. 121 cu privire la asigurarea egalității în 2012 și a Legii nr. 45-XVI cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie în 2008.
Diana Munteanu