Motiv de bucurie, la 15 mai, pentru copiii din satul Cotul Morii, raionul Hâncești. La ei în vizită a sosit Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, însoţită de regizorul moldovean Valeriu Jereghi. Şi nu au venit cu mâna goală, ci cu un lot important de carte, între care remarcăm „Enciclopedia Universală Britanica”, crestomaţii, atlase istorice şi geografice, precum şi beletristică. Donaţia a fost posibilă graţie Parteneriatului pentru copii, susţinut de către Fundaţia Unicef Moldova şi Orange Moldova.
„Cărțile sunt prietenii copiilor. Vă îndemn să citiți cât mai mult pentru a vă cultiva şi dezvolta, pentru a putea alege o profesie, care să vă ofere satisfacţie, şi pentru a deveni cetăţeni activi. Sunt sigură că, datorită unei generaţii erudite, vom putea accelera reformele democratice şi integrarea statului Republica Moldova în UE”, le-a spus elevilor Liliana Palihovici.
Directorul gimnaziului din Cotul Morii, Rita Dănilă, a menţionat că donaţia este foarte preţioasă atât pentru bibliotecă, cât şi pentru comunitate.
„Ne dorim o generaţie tânără curioasă, plină de entuziasm şi sete de carte. Graţie Guvernului RM şi oamenilor de bună – credinţă, satul Cotul Morii a reînviat şi îşi continuă viaţa”, a spus Rita Dănilă.
Valeriu Jereghi, laureat al Premiilor Erasmus EuroMedia, şi-a exprimat intenţia de a realiza un documentar despre localitatea Cotul Morii.
„Mă bucur să mă aflu aici, să văd atâţia copii frumoşi şi entuziaşti, cu sete de carte. Am o idee frumoasă de a face un film despre localitatea Dvs. Sunt sigur că mă veţi ajuta în acest sens, povestindu-mi istorii interesante despre sat”, a spus Jereghi.
Diana Munteanu