Finalul lunii octombrie aduce o mare sărbătoare în comuna Trușeni. Două zile vor fi dedicate toamnei și vor fi sărbătorite cu multă distracție și voie bună, în stil Halloween, dar și Ziua Recunoștinței, la inițiativa Echipei comunității Trușeni, cu susținerea EcoMania Trușeni.
În prima zi, 31 octombrie, de la 20:00, va avea loc o petrecere cu dress-code de Haloween. Cei costumați se vor distra și vor speria lumea. Cei care vor veni costumați au posibilitatea să obțină premii de la organizatorii evenimentului. De altfel, pentru evitarea sperieturilor puternice, la petrecere se prezintă toți cei cu vârsta peste 13 ani.
A doua zi, duminică, 1 noiembrie, va fi marcată Ziua Recunoștinței și va fi organizat un mare târg. Se vor desfășura concursuri pentru copii, dar și pentru maturi. De asemenea, la târg va fi o zonă special amenajată pentru copii, astfel încât aceștia să-și poată exprima priceperea în desen.
Organizatorii evenimentului au menționat pentru Provincial.md că, scopul acestui târg este să susțină și să promoveze localnicii și produsele agricole ale acestora. Totodată, la sărbătoare vă veți putea delecta cu cele mai bune bucate din Trușeni: sarmale, plăcinte cu dovleac,plăcinte cu mere, dar și alte delicii tradiționale.
Precizăm că, Târgul va avea loc la Trușeni, la 01 noiembrie, cu începere de la ora 11.30.
Mai multe detalii despre cele două evenimente puteți vedea aici: https://www.facebook.com/events/480086068824624/
Diana Munteanu