Conform programului de activitate la 17 martie curent, echipa mobilă a Biroului Comun de Informaţii şi Servicii a Consilului raional Criuleni a efectuat o deplasare în s. Măgdăceşti, unde a organizat o întrunire cu localnicii satului, potrivit unui comunicat de presă.
La această întrunire au fost prezente 14 persoane care au adresat întrebări reprezentanţilor Biroului unde la rîndul lor au primit răspunsuri la întrebările acordate, iar unii au fost luaţi la evidenţă pentru a fi soluţionate problemele.
Cea mai stringentă problemă a locuitorilor satului este riscul sporit de înec al satului, cauzat de apele pluviale. E de menţionat faptul că de către Primăria s. Măgdăceşti deja s-a iniţiat începerea lucrărilor de proiectare pentru organizarea evacuării apelor pluviale şi lichidarea riscului de înec al satului. Proiectul va fi elaborat pînă la sfîrşitul lunii mai, costul lui este de 650,0 mii lei, iar pentru finalizare mai sunt necesare mijloace financiare în valoare de circa 200,0 mii lei.
În final, localnicii au evidenţiat că sunt benefice aceste deplasări, deoarece sunt o parte din oameni care nu se pot deplasa la Criuleni şi au mulţumit echipei mobile pentru vizita efectuată şi ajutorul acordat.
Elena Ivanov