În seara de 7 ianuarie curent, în localitatea Carabetovca, raionul Basarabeasca a avut loc un accident rutier, în urma căruia a fost deteriorat gardul unei gospodării. Conducătorul automobilului părăsind locul accidentului.
Astfel, la 8 ianuarie, inspectorii de patrulare ai plutonului Comrat- Basarabeasca – Ciadîr-Lunga au fost orientaţi la identificarea șoferului care a fugit de la locul faptei.
Ca urmare a măsurilor întreprinse, la scurt timp, polițiștii au identificat șoferul, un bărbat de 34 de ani, din satul Iordanovca , Basarabeasca care la momentul producerii accidentului conducea un autoturism de model „ UAZ”.
Audiat de polițiști, bărbatul își recunoaște vina.
Pe numele șoferului a fost pornită procedura contravenţională pentru încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea neînsemnată a unor bunuri, încălcare ce se sancţionează cu amendă de 40 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.
De asemenea, conducătorul riscă să fie atras la răspundere pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier, încălcare ce se sancţionează cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile.
Dina Roşca