Consiliul raional Căușeni anunţă că s-au finisat lucrările de reparaţie capitală a acoperişului şi termoizolarea pereţilor faţadei gimnaziului din s.Tocuz.
La finisarea lucrărilor, administrația școlii a organizat o sărbătoare de mulţămire celor ce au contribuit la efectuarea acestor lucrări. Festivitatea a început cu sfinţirea edificiului la ora 700. Apoi au început a sosi oaspeţii invitaţi: Preşedintele raionului, Direcţia Învăţămînt, antreprenorul, mai mulţi locuitori ai satului, comitetul părintesc, angajaţii gimnaziului, un grup de elevi.
A fost o sărbătoare de suflet. S-au înmînat scrisori de mulţămire pentru contribuţie financiară, colaborare şi ajutor acordat gimnaziului la reparaţia capitală exterioară a edificiului.
Administrația școlii, părinții, elevii, dar și conducerea raionului s-au arătat mulțumiți de rezultat, mai ales că lucrările au decurs calitativ şi în termenii stabiliţi.
Pentru reparaţia capitală a acoperişului şi termoizolarea pereţilor faţadei gimnaziului Consiliul raional Căușeni a alocat suma de 4 mln.lei din componența raională.
Elena Ivanov