În dimineaţa zilei de 29 iunie, curent, la Unitatea de Gardă a IP Ungheni, a parvenit o informație precum că într-o gospodărie din satul Petreşti, raionul Ungheni, a fost depistat cadavrul unui bărbat de 36 de ani, locuitor al satului Buzduganii de Sus, raionul Ungheni, cu semne de moarte violentă.
Ca urmare a investigaţiilor efectuate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu IP Ungheni, s-a stabilit că barbatul se afla în vizită la o rudă de a sa din satul Petrești. Spre dimineață, rudele victimei au depistat cadavrul bărbatului în fața casei. În urma expertizei medico-legale s-a constatat că moartea bărbatului a survenit în urma loviturilor aplicate în regiunea capului şi a altor părţi ale corpului, cu o ştachetă din lemn.
În acest caz, sînt suspectați doi bărbaţi de 27 şi respectiv 28 de ani, locuitori ai satului Petreşti, raionul Ungheni. Aceștia, l-ar fi omorît din motiv de răzbunare, în urma unui conflict din trecut, ambii fiind în stare de ebrietate.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi şi la moment se află în Izolatorul de Detenţie Provizorie a Inspectoratului de Poliție Ungheni, pe un termen de 72 de ore.
În acest caz a fost inițiat o cauză penală în baza art. 151 al. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii” se pedepsesc cu închisoarea de la 12 la 15 ani.
La moment, poliția întreprinde măsuri şi acţiuni de urmărire penală pentru elucidarea cazului.
Dina Roşca