Un bărbat de 63 de ani, domiciliat în satul Risipeni, r-ul Fălești, este suspectat de păstrarea ilegală a armelor și munițiilor. La moment, acesta este cercetat în stare de libertate.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către angajații IP Fălești, s-a stabilit că bărbatul nu este posesor de armă de foc și deținea armele și munițiile ilegal.
La 19 mai curent, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului unde au fost depistate și ridicate: o armă de foc de model „ Toz ”, cal.16mm, cu două țevi orizontale, care nu figurează în Registrul de Stat al Armelor, un electroșoc, trei cartușe încărcate, două de cal.16mm și un cartuș cal.12mm, un încărcător de la pistol mitralieră AKM care era încărcat cu 13 cartușe cal.7.62mm, o baionetă, parte componentă a armei de model SKS.
Ultimul a explicat oamenilor legii că arma de model „ Toz ” i-a fost dată de tatăl său, iar baioneta i-a fost făcută cadou de un prieten în timp ce își făcea serviciul militar.
Armele au fost ridicate de la domiciliul bărbatului și expediate pentru efectuarea expertizei balistice, pentru a stabili dacă nu au apartenențe la comiterea infracțiunilor.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor”, iar persoanele culpabile de infracțiune, riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 la 12 000 de lei sau închisoare de pînă la 3 ani.
IGP reamintește că, persoanele care predau de bună voie arma de foc sau munițiile pe care le dețin fără autorizația corespunzătoare sînt eliberați de răspundere penală.
Dina Roșca