Duminică, 2 octombrie, întâmpinat de slujitori, reprezentanți ai administrației publice locale și numeroşi credincioşi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a aleii cu monumente, dezvelite în cadrul unui eveniment solemn în s. Corjova, r. Criuleni.
Potrivit paginii web a Mitropoliei, după oficierea sfinţirii, în luarea Sa de cuvânt Vlădica Vladimir a dat o apreciere aleasă gestului făcut de oamenii de bună credință, datorită cărora a fost posibilă inaugurarea monumentelor clasicilor literaturii noastre: Ion Creangă, Grigore Vieru, Andrian Păuneascu şi Ion Proca – ce vin să ne transmită un puternic mesaj de dragoste față de Credință, Patrie și Neam pentru toți, indiferent de vârstă sau de statut social.
La rândul său, Primarul de Corjova, domnul Gheorghe Ojog, i-a mulțumit Întâistătătorului pentru bunăvoință și alesele cuvinte adresate celor prezenți, subliniind faptul că acest parc va fi pentru corjoveni un loc de agrement şi reculegere sufletească, unindu-i pe toţi în spiritul valorilor nepieritoare.
În semn de recunoștință pentru eforturile depuse la edificarea acestei lucrări de suflet, Primarul de Corjova, domnul Gheorghe Ojog, a fost decorat de către Mitropolit cu Medalia „Cuv. Paisie Velicicovski”.
La final, Vlădica Vladimir a oferit spre binecuvântare şi folos duhovnicesc celor prezenți iconițe cu chipul noilor sfinţi ai Moldovei – Sf. Ierarh Gavriil de la Căpriana și Sf. Fericita Agafia de la Cuşelăuca, precum şi cărțulii de rugăciuni.
Diana Munteanu
Defapt s-a mai sfintit si monumentuil lui Simion Ghimpu. Despre acesta iontentionat nu s-a scris?