A sărbătorit în weekend! Monica Babuc: Sunt născută în satul Bardar, raionul Ialoveni și…
Postat: marți, mai 2, 2017 . În Fierbinte, La noi în sat
Ministrul Culturii Monica Babuc a participat duminicăi, 30 aprilie, la festivitatea prilejuită celei de-a 40-a aniversări de la formarea raionului Ialoveni, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Raional și a întrunit reprezentanții tuturor localităților raionului, oaspeți sosiți de peste hotare, în special din localitățile din România, înfrățite cu Ialoveni, ambasadori, foști și actuali factori de decizie ai raionului. La festivitate a participat și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Candu.
În discursul său rostit în fața publicului numeros sosit la eveniment, Monica Babuc a declarat: “Sunt născută în satul Bardar, raionul Ialoveni și sărbătoarea de astăzi este prin urmare și sărbătoarea mea. Printre multiplele realizări ale raionului se regăsesc cu sigurantă și cele din domeniul culturii: multiple festivaluri devenite foarte apreciate în intreaga țară, personalități notorii din cultura națională, originari din localitățile raionului, case și cămine culturale care desfășoară o activitate prodigioasă în domeniul culturii”.
În cadrul evenimentului au avut loc vernisarea expoziţiilor localităţilor din raionul Ialoveni; depunere de flori la bustul Domnitorului Alexandru cel Bun şi a Regelui Ferdinand I; semnarea Acordului de colaborare între raionul Ialoveni şi judeţul Ilfov, România; lansarea Albumului ,,Raionul Ialoveni – 40 ani”, Parada Portului Popular şi un concert al formaţiilor artistice autohtone, cu evoluarea interpreților Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Corina Ţepeş, Cristofor Aldea Teodorovici, Radu Dolgan, formaţia Akord.
Elena Ivanov