Ghenadie Nitrean, este primarul interimar al comunei Volovița, ales în ședința consiliului comunal din 19 septembrie curent.
Potrivit informațiilor oferite de secretara consiliului comunal, în cadrul ședinței au fost inaintate trei candidaturi pentru funcția de primar: Ghenadie Nitrean, Vasile Nitrean și Angela Nitrean. Ultima și-a retras candidatura, iar în urma procedurii de votare, cele mai multe voturi (șase din nouă) au fost în susținerea lui Ghenadie Nitrean. Pentru candidatura lui Vasile Nitrean au votat trei consilieri, mai spune sursa.
Ghenadie Nitrean este originar din Volovița, are 45 de ani și este colonel în rezervă. El va asigura interimatul funcției până la alegerile locale noi, care se vor desfășura, cel mai probabil, la primăvară.
Amintim că funcția de primar al comunei Volovița a fost declarată vacantă după ce fostul primar, Lilian Maxim, și-a anunțat demisia.
sursa:observatorul.md
Dina Roșca