Preşedintele RM, Igor Dodon, a semnat proiectul de lege prin care se anulează obligarea cetăţenilor de a rambursa miliardele furate din sectorul bancar
Astăzi, Preşedintele RM, Igor Dodon, a convocat o şedinţă de lucru pe marginea situaţiei din sectorul financiar-bancar. În cadrul şedinţei, Preşedintele a menţionat inadmisibilitatea transpunerii pe “umerii” cetăţenilor a fondurilor deturnate din sectorul bancar.
După cum a explicat consilierul prezidenţial pe probleme economice, Elena Gorelova, răscumpărarea obligaţiilor de stat din contul surselor bugetare va însemna o povară grea pentru buget pentru următorii 25 de ani şi va costa cetăţenii de la 600 milioane pînă la 1 miliard de lei anual. Or, aceşti bani vor fi obţinuţi, cel mai probabil, prin reducerea cheltuielilor sociale, a subvențiilor pentru sectorul agrar, prin reducerea investiţiilor în economie.
În acest context, Preşedintele RM, Igor Dodon, a semnat o iniţiativă legislativă, care prevede anularea proiectului de lege în acest sens, adoptat anterior de către Parlament şi Guvern.
În acelaşi timp, Președintele va organiza consultări pentru identificarea soluţiei optime, care va asigura stabilitatea bugetului și sistemului bancar.
Diana Munteanu
Ei și ce încearcă să facă prostălanul acesta , economis hrenovîi ce este el, știe că țara poate să intre în defold ? Oare alte proiecte mai ambițioase nare înafară de a se lega de probelemele sensibile ca să-și facă imagine ?
Mare treabă a mai făcut, populist și propagandon acest Dodon, da, care-i soluția băi Dodoane ? hai să te văd, la lătrat și arătat cu degetul știu că ești bun, hai să te vedem cu soluții …..
Dodon e un populist si jumatate, iar aceasta actiune la fel e una populista. Oricum banii vor fi intorsi din banii obtinuti din vinzarea activelor bancilor de unde s-a produs furtul si de la hotii in sine, numele acestora deja este cunoscut in raportul Kroll.