Angajații Serviciului Situații Excepționale au fost solicitați pentru a interveni la pomparea apei din mai multe gospodării ale raioanelor Strășeni și Hîncești.
Potrivit unui comunicat al instituției, după ce ploaia de ieri după-amiază a afectat mai multe case și ogrăzi, pompieri au intervenit în forță.
Conform informațiilor operative, în orașul Strășeni, salvatorii au fost solicitați în 16 cazuri, iar în orașul Hîncești, angajații serviciului sunt așteptați la 20 de gospodării.
Pentru pomparea apei din subsoluri și ogrăzi sunt antrenați peste 40 de pompieri. Intervenția salvatorilor a avut loc și la sediul procuraturii din orașul Strășeni, unde apa a intrat în curtea acesteia.
Mai mult, angajații serviciului au efectuat lucrări de pompare din ograda grădiniței din orașul Hîncești, care risca să fie inundată.
Pentru intervenție, în ambele orașe sunt antrenate 10 motopompe și 5 autospeciale.
Comisiile pentru situații excepționale teritoriale urmează să estimeze suma prejudiciului material.
Diana Munteanu