Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a intrat în posesia Ordinului Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Mare Cruce. Distincţia i-a fost înmânată lui Vlad Filat, la 9 mai, de către Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius Lazurca, în cadrul unei ceremonii solemne.
După intonarea Imnului de Stat al României, Marius Lazurca a dat citire decretului prezidenţial în care se menţionează că înalta distincţie se conferă lui Vlad Filat „în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova”.
Vlad Filat a mulţumit statului roman pentru distincţie şi a menţionat că aceasta este o dovadă a relaţiilor bune dintre România şi Republica Moldova.
„Împreună cu autorităţile române am reuşit să implementăm multe proiecte importante în domenii vitale ce ţin de sectorul energetic, domeniul educaţiei, cel investiţional. Am reuşit să stabilim un parteneriat strategic în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova. În acest parcurs, România a fost şi este împreună cu noi”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele PLDM a mai declarat că este onorat să primească Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Mare Cruce într-o zi cu triplă semnificaţie: astăzi este sărbătorită Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei şi Ziua Uniunii Europene.
Dina Roșca