Salvatorii și paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 din Bălți au fost alertați ieri, 22 aprilie, pentru a interveni în urma unui accident rutier, care a avut loc pe traseul M-14 Bălți- Edineț. Serviciul 901 a fost anunțat la ora 18:10 minute, la fața locului intervenind o autospecială a salvatorilor și două ambulanțe SMURD de tip B2 și C1.
În teren s-a stabilit că în accident au fost implicate două mașini, de model MERCEDES și BMW. În urma impactului, trei persoane au avut nevoie de primul ajutor medical. În autoturismul MERCEDES se aflau două persoane cu vîrste de 52 și 34 ani, iar în mașina BMW, o persoană de 29 ani, toate ulterior fiind transportate de către paramedicii SMURD, la spital. Echipa de pompieri a asigurat și paza antiincendiară, în scopul prevenirii incendiilor.
Circumstanțele acestui caz sînt cercetate de către organele de drept, iar salvatorii îndeamnă șoferii să dea dovadă de prudență la volan.
Pe parcursul a opt luni de la inaugurarea centrului SMURD în nordul țării, paramedicii SMURD au intervenit pentru ajutorul cetățenilor aflați în pericol în peste două mii de cazuri.
Diana Munteanu