În următorii patru ani Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni va fi sprijinit în soluţionarea problemelor localităţii, ca şi în mandatul precedent, de 3 viceprimari. La propunerea dânsului şi cu acordul majoritar al consilierilor funcţiile respective vor fi executate de către Eduard Balan, Cristofor Codreanu şi Petru Langa, informeză unghiul.info.
Atât Eduard Balan, cât şi Cristofor Codreanu, membri ai PLDM, deja au o experienţă în acest sens, căci în mandatul trecut, la fel, au exercitat funcţia de viceprimari. Democratul Petru Langa are o experienţă bogată în administraţia publică locală: a fost vicepreşedinte al raionului Ungheni timp de 8 ani, în trecut ocupând şi funcţia de secretar al Consiliului Orăşenesc Ungheni.
Dacă noilor viceprimari li s-a dorit succes în noua funcţie, atunci ex-viceprimarului Dumitru Radu i s-a mulţumit pentru munca depusă. Desigur, nu au lipsit nici buchetele de flori pentru toți aceștia.