Venirea primăverii a fost marcată ieri, 1 martie 2017, în toate penitenciarele din țară.
Pentru a aduce un omagiu sărbătorilor de primăvară, administrația Penitenciarului nr.10-Goian, în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi Asociația „Stânca Veacurilor” au organizat activitatea „Un mărțisor din suflet”.
Împreună cu un grup de minori aflați în instituția de detenție, aceștia au prezentat un concert de cântece şi poezii persoanelor aflate la Azilul republican pentru invalizi și pensionari din capitală.
Buneii au primit din partea deținuților câte un pacheţel dulce, mărţişoare și felicitări create chiar de ei, iar azilul a primit în dar o icoană brodată.
În cadrul evenimentului au fost aduse omagii şi dedicaţii maestrului Eugen Doga, mamei, femeii, dar şi primăverii, care au adus zâmbete în sufletele bătrânilor aflați la azil.
De asemenea, în fiecare instituție de detenție au fost organizate ateliere de confecționare a mărțișoarelor, felicitărilor și desenelor cu tematica sosirii primăverii. Pe parcursul acestor activităţi, deţinuţii au fost informaţi despre proviniența sărbătorii Mărțișorului și simbolul acestuia.
Mărțișoarele și felicitările create au fost dăruite rudelor şi apropiaţilor cu ocazia sărbătorilor de primăvară și au fost decorate în spațiile de detenție și recreere ale persoanelor private de libertate.
Scopul acestor activități îl constituie cultivarea valorilor naționale, resocializarea deținuților și crearea unei atmosfere de sărbătoare în sufletele acestora.
Dina Roșca