Deputatul Valeriu Ghileţchi a primit votul de încredere pentru un nou mandat de preşedinte în fruntea Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE.
„Funcţia de preşedinte implică responsabilitatea de a conduce şi coordona activitatea unei comisii foarte importante, cum este cea socială, pentru că în aceasta se discută multe chestiuni etico-morale. Doresc în acest mandat să organizez o şedinţă a comisiei la Chişinău”, a declarat deputatul Valeriu Ghileţchi. Este o premieră când un deputat moldovean a fost reales în funcţia de preşedinte de comisie în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
Sesiunea de iarnă APCE se desfăşoară în perioada 26-30 ianuarie 2015. În cadrul acesteia va fi dezbătut şi propus pentru votare raportul „Combaterea intoleranței și discriminării creștinilor în Europa”, pregătit de Valeriu Ghileţchi.
Raportul şi proiectul de rezoluţie a fost aprobat în unanimitate la ședința Comisiei Egalitate şi Non-Discriminare a APCE din 3 decembrie 2014, la Paris.
Valeriu Ghilețchi este membru al delegației Parlamentului Republicii Moldova din partea Partidului Liberal Democrat din 25 ianuarie 2010.
Diana Munteanu