Un proiect de lege care prevede stabilirea cuantumului locațiunii pentru terenurile fondului apelor a fost examinată în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Inițiativa legislativă, care aparține președintei Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, Larisa Voloh, are ca scop ajustarea cadrului normativ existent în vederea valorificării corespunzătoare a terenurilor fondului apelor și a terenurilor fondului silvic proprietate publică, precum și a preluării dreptului de administrare asupra acestor terenuri proprietate a statului de către entitatea responsabilă de administrarea resurselor de apă și a celor silvice. Proiectul prevede ca plata chiriei inițiale de expunere la licitație pentru adjudecarea dreptului de posesie și de folosință a terenurilor fondului apelor se fie calculată conform unei metodologii aprobate de Guvern. La calcularea plății anuale a chiriei și redevenței pentru terenurile fondului apelor ocupate de construcții hidrotehnice entitatea administratoare va aplica coeficientul de micșorare de 0,01, iar pentru terenurile libere de construcții – coeficientul de 0,8.
Noile modificări au survenit urmare a faptului că, în actele normative actuale, nu este prevăzut un tarif pentru locațiunea/redevența terenurilor din categoria de destinație a fondului apelor, fiind aplicat, prin analogie, tariful pentru terenurile cu destinație agricolă.
Totodată, proiectul propune completarea Legii privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura cu noțiunea vivieră flotabilă, care reprezintă o instalație plutitoare, alcătuită dintr-un cadru poliedric cu pereți din plasă, destinată creșterii peștilor sau altor viețuitoare acvatice.
Proiectul va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.