Prim-ministrului Pavel Filip a adresat un mesaj de felicitare comunităţii Universităţii de Stat din Comrat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondarea instituţiei.
Vă prezentăm mai jos textul integral al mesajului:
“Stimată Doamnă Rector,
Onoraţi membri ai Universităţii de Stat din Comrat,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi studenţi,
În acest cadru festiv, doresc să vă felicit cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existenţă a Universităţii de Stat din Comrat.
Aniversarea este un prilej de a reflecta asupra realizărilor şi de a aprecia performanţele academice şi ştiinţifice ale profesorilor, ale echipelor manageriale implicate în administrarea instituţiei, ale studenţilor care au trecut prin aulele universităţii şi au asigurat co-evoluţia regiunii şi a universităţii.
Cu această ocazie, remarc rolul pe care îl are Comunitatea Universității la conservarea identităţii culturale a găgăuzilor din Republica Moldova, în asigurarea dreptului egal la educaţie pentru cetăţenii săi. Vă felicit pentru caracterul multicultural şi plurilingvistic al Universităţii de Stat din Comrat pe care l-aţi promovat.
De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Comrat s-a afirmat drept un centru educaţional şi de cercetare modern, care contribuie la dezvoltarea capitalului uman şi la dezvoltarea socio-economică a Autonomiei şi a ţării, la menţinerea şi fortificarea relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi alte ţări, în special cu Republica Turcia.
Stimaţi profesori, vă doresc sănătate, perseverenţă, creativitate didactică şi ştiinţifică, să tindeţi spre excelenţă şi să vă bucuraţi de recunoştinţa întregii societăţi a Republicii Moldova pentru contribuţia adusă la prosperarea ţării.
Dragi studenţi, vă urez succese în demersul vostru academic, să acumulaţi cunoştinţe şi să vă dezvoltaţi abilităţile necesare pentru a excela într-o societate aflată în continuă schimbare, optimism şi o carieră profesională de succes.
Universităţii de Stat din Comrat îi doresc un parcurs în ascensiune, să păstreze tradiţia, sporind performanţa, să reziste în faţa provocărilor în vederea sporirii impactului activităţii didactico-ştiinţifice a profesorilor, a studenţilor şi a absolvenţilor ei în procesul de integrare a societăţii noastre în comunitatea europeană.
Îmi exprim încrederea că studenţii actuali şi viitori vor beneficia de studii relevante şi invit Comunitatea academică a Universităţii de Stat din Comrat să devină forţă a progresului intelectual, a inovării, să participe constructiv la rezolvarea problemelor locale şi naţionale şi la atingerea unui scop comun – o mai bună calitate a vieţii şi un viitor prosper, atât pentru UTA Găgăuzia, cât şi pentru întreaga ţară.
Vă asigur de înalta apreciere pentru tradiţia păstrată şi rezistenţa în faţa tuturor provocărilor.
Cu respect, PAVEL FILIP “.