Underland este unicul festival subteran din lume și este organizat în Moldova, în cramele Cricova. Evenimentul va avea loc la 18 februarie curent.
Iată ce te așteaptă acolo:
Multă muzică – vei avea parte de 12 ore de muzică concomitent pe 3 scene unde vor evolua peste 30 de artiști și trupe muzicale din Moldova, România, Ucraina, Germania, Ungaria, Italia și Rusia.
Varietate de izvaruri – orașul subteran te așteaptă cu 25 tipuri de izvar, pregătite cu mult drag după rețete seculare, iar la porțile orașului vei fi întâmpinat cu un pahar de izvar gratuit.
Un alt motiv să mergi la Underland Fest este oportunitatea de a participa la degustații de vin profesioniste în cele 3 școli de vin – roșu, alb și spumant.
Oficiul Sfântului Valentin, Salonul Afroditei, Aleea Hedoniștilor, Aleea Magică sau Scuarul de Artă – atracții cu diverse activități pentru oaspeții orașului subteran. Ziua de 18 februarie poate deveni cea mai importantă zi pentru tine și perechea ta. După ce treci pe la Salonul Afroditei, vino la Oficiul Sfântului Valentin cu perechea ta și căsătoriți-vă pentru o zi, iar viitorul îl puteți afla în Aleea Magică. Orașul și cetățenii săi vor sărbători acest eveniment deosebit din viața ta.
Artiștii Underland – cel mai viu oraș din luna februarie este datorat cetățenilor săi. Muzicieni și artiști stradali, statui vii, pictori și caricaturiști – ei te vor aștepta la fiecare intersecție cu buna dispoziție.
Muzeul Cricova și renumitele colecțiile de vin – doar pe 18 februarie, din costul biletului ai posibilitatea să descoperi ce ascund galeriile subterane Cricova – muzeul Cricova și legendara colecție de vin cunoscută în toată lumea.
Ateliere de creație și master-class-uri pentru toate gusturile – pentru doritorii de experiențe noi, pe parcursul festivalului vor fi organizate ateliere de creație și master-class-uri – mărțișoare hand-made, sculptură în lemn, pictură în apă, monede personalizate, etc.
Imortalizează momentele petrecute în orașul Underland cu selfie-box și diverse photo-points. Nu uita să folosești hashtag-ul #underlandfest la fotografiile distribuite pe rețelele de socializare.
Transportul din Chișinău spre Underland este asigurat și costă doar 5 lei.
Costul unui bilet la eveniment e de 250 de lei (300 lei în ziua evenimentului).
Diana Munteanu