Una dintre victimele deflagraţiei dintr-un local de alimentaţie publică din Piaţa Centrală a capitalei, s-a stins din viaţă duminică, 17 ianuarie, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat remis presei de către Ministerul Sănătăţii, în urma deflagraţiei, victima a suferit un traumatism combustional, iar la o zi după incendiu a fost transferată în secţia Terapie Intensivă a Centrului de Combustiologie, unde a primit tratament în volum deplin.
Peste cinci zile, ca urmare a agravării stării generale a pacientului, acesta a fost transferat în secţia de Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă, pentru a primi tratament specializat complex. Victima a fost diagnosticată cu boala arşilor, cu suprafaţa de 20% şi arsuri de gradul I şi II ale căilor respiratorii.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că decesul pacientului a survenit în urma decompensării poliorganice pe fon de patologii concomitente. Autorităţile au menţionat că medicii au depus eforturi maxime pentru a salva viaţa pacientului.
Deflagraţia s-a produs într-un local de alimentaţie publică din Piaţa Centrală, pe 9 ianuarie. Trei dintre victimele incediului, care se aflau în stare gravă au fost transportate pentru tratament în România.