Un locotenent-major de poliție, ofițer de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni al IGP al MAI, a fost sancționat disciplinar prin concedierea din Poliţie, pentru săvârșirea unor acte de corupție.
Sancțiunea i-a fost aplicată polițistului urmare unei anchete de serviciu desfășurată pe numele acestuia, de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI.
Conform circumstanțelor stabilite în cadrul anchetei, s-a constatat că polițistul a solicitat şi acceptat anterior, mijloace financiare ce nu i se cuvin, de la o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni, pentru care polițistul promitea că nu va documenta acțiunile ilegale ale persoanei respective.
Astfel, pentru mușamalizarea acțiunilor ilegale, comiterea actelor de corupție și nedenunţarea acestora, neîntreprinderea măsurilor de prevenire și neinformarea superiorilor şi organelor competente despre actul de corupţie devenit cunoscut, polițistul a fost concediat.
Totodată, pe numele acestuia a fost inițiată o cauză penală în baza art. 324 alin. (2) Cod penal al Republicii Moldova (Corupere pasivă).
Dacă va fi dovedită vinovăția acestuia, polițistul riscă pînă la 10 ani de închisoare cu aplicarea unei amenzi de pînă la 160.000 MDL şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Dina Roşca