Potrivit datelor Poliției de Frontieră, în rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– nouă persoane au încălcat regimul de frontieră;
– o tentativă de scoatere din țară a mijloacelor financiare fără a fi declarate;
– două tentative de traversare a frontierei de stat în baza actelor false;
– două cazuri de încălcare a regulilor de exploatare a vehiculelor;
– o persoană a fost reținută la frontiera de stat ca urmare a informațiilor primite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Un moldovean a fost deportat din Federația Rusă. Din Uniunea Europeană au fost deportați patru conaționali iar altu a primit refuz de intrare.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 56 259 traversări și cel al mijloacelor de transport 13 190 traversări.
Dina Roșca