Un exemplar de reţetă pentru medicamente compensate este restituit pacientului şi nu va mai fi reţinut în farmacie.
Acest lucru e posibil începând cu 1 octombrie, în urma modificărilor recente la Hotărârea Guvernului cu privire la modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Decizia de a restitui un exemplar de reţetă pacientului a fost luată din cauză că până acum, la ridicarea medicamentelor compensate din farmacie, solicitantul rămânea fără informaţie despre durata, periodicitatea, modul de administrare a preparatelor, ceea ce influenţa eficacitatea şi calitatea tratamentului.
Reţetele pentru medicamentele compensate sunt prescrise în trei exemplare. Primul exemplar este anexat de farmacist la raportul prezentat către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, al doilea exemplar este restituit beneficiarului de medicamente compensate, iar cel de-al treilea rămâne la medicul care prescrie reţeta.
Accesaţi aici paşii necesari pentru a beneficia de medicamente compensate.
Diana Munteanu