Surprizele organizate pentru deținuți cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști nu contenesc. Astfel, vineri, 29 aprilie 2016, unui deţinut al Penitenciarului nr. 16 din Pruncul i s-a oferit posibilitatea de a-şi revedea cei 2 copii minori, pe care nu i-a văzut timp de un an, aceștia fiind în grija asisteților maternali.
Pe lîngă îmbrățișări și lacrimi de bucurie că și-a revăzut copiii, deținutul a avut posibilitatea de a comunica ore în șir cu cei dragi, vizitînd împreună grădina zoologică din orașul Chișinău.
Potrivit DIP, tatăl a fost foarte bucuros de șansa ce i s-a oferit, iar cei doi băieți erau foarte entuziasmați de clipele petrecute împreună la Zoo. După plimbare, aceștia au luat prînzul într-un local din capitală.
Astfel de acțiuni contribuie la susținerea unui climat moral-psihologic benefic în rîndurile persoanelor aflate în detenţie, menținerea relațiilor cu familia avînd o importanță majoră în păstrarea echilibrului sufletesc al persoanelor de după gratii.
Menționăm că, această întîlnire a fost posibilă graţie colaborării de lungă durată al Departamentului Instituțiilor Penitenciare cu Asociația Obștească „ADRA Moldova”.
Dina Roșca