
În după amiaza zilei de 10 martie 2026, pompierii au fost alertați pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Răspopeni, raionul Șoldănești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:07.
Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins un șopron cu suprafața de 4 metri pătrați, în care erau depozitate paie.
La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori. Ajunși la fața locului, aceștia au depistat în interiorul șopronului corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani.
Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul construcției au fost obervați doi copii care se jucau. Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din șopron, în timp ce copilul mai mic a rămas în interior.
Incendiul a fost lichidat de către populație. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.



















