Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au observat lipsa elementelor de protecție asupra unui permis de conducere, care ar fi emis de către autoritățile naționale. Audiat, bărbatul a recunoscut că l-a perfectat prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 300 de euro.
Incidentul a fost consemnat ieri, pe sensul de intrare în Republica Moldova. La linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model BMW cu plăcuțele de înmatriculare lituaniene, la volanul căruia se afla un locuitor al satului Seliștea Nouă, raionul Călărași.
În timpul verificărilor, polițistul de frontieră a observat premize de falsificare asupra permisului de conducere. Fapt confirmat prin examinarea actului cu ajutorul tehnicii din dotare.
Audiat, bărbatul în vârstă de 37 de ani a comunicat că a apelat la o persoană necunoscută pentru perfectarea actului, după un incident în care a rămas fără documentele personale. Astfel, i-a transmis străinului 300 de euro, iar peste o săptămână a primit permisul de conducere prin poștă.
Ca urmare, actul a fost trimis în adresa laboratorului de expertiză tehnico-juridică, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se va adeveri vinovăția, persoana riscă amendă penală conform art. 361 al.(1) al CP al RM.
Doina Munteanu