Trei tineri cu vârstele cuprinse între 21 ani şi 26 ani, originari din raioanele Ialoveni şi Cantemir, anterior judecaţi, au fost reţinuţi de poliţiştii sectorului Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, fiind bănuiţi de comiterea mai multor furturi din locuinţele aflate în proces de construcţie pe teritoriul sectorului Centru din capitală, informează Provincial.
În cadrul investigaţiilor demarate, forţele de ordine au constatat că, bănuiţii pătrundeau prin acces liber sau prin forţarea lacătelor de la uşă, de unde furau instrumente electrice precum şi alte unelte destinate procesului de costrucţii.
În cadrul acţiunilor procesual penale, poliţiştii au stabilit că unul din suspecţi anterior a lucrat în calitate de muncitor la şantierul de construcţie de unde au fost sustrase bunurile materiale. În urma audierilor, indivizii şi-au recunoscut vinovăţia comunicând că erau în stare de ebrietate când au comis furturile. Prejudiciu cauzat de bănuiţi constituie 48 895 lei.
Bănuiţii sunt cercetaţi penal pentru furt, infracţiune pentru care legislaţia penală în vigoare prevede o pedepsă cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei muncă neremunerată în folsul comunităţi de la 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.
Totodată de către forțele de ordine sunt demarate acţiuni de investigaţii, privind complicitatea lor în alte cazuri similare.
Dina Roșca