Procuratura Anticorupţie a obţinut o sentinţă de condamnare cu executare pentru doi colaboratori ai Inspectoratului de Poliţie Ciocana, un ofiţer de urmărire penală şi un ofiţer de investigaţii, ambii învinuiţi de comiterea actelor de corupţie.
Potrivit procurorilor, în vara anului 2012, poliţiştii au extorcat de la o persoană, bănuită de comiterea violului, suma de 2100 euro, pentru a nu o reţine şi cerceta penal.
Pe parcursul a câteva zile, poliţiştii au contactat telefonic bănuitul, comunicându-i că trebuie să aducă banii în termeni cât mai restrânşi. La insistenţa lor, bănuitul a transmis poliţiştilor o tranşă de 1000 euro.
În iulie 2014, instanţa de fond i-a achitat pe ambii inculpaţi pe motiv că faptele acestora nu întruneau elementele infracţiunii. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au atacat-o cu apel. Astfel, recent, Curtea de Apel Chişinău, i-a recunoscut vinovaţi pe poliţişti de comiterea coruperii pasive şi traficului de influenţă, condamnându-i la câte 5 ani închisoare, cu amenzi de 40 şi respectiv 42 mii lei. Prin aceeaşi decizie, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 5 ani.
Un caz similar a avut loc recent, când procurorii anticorupţie au obţinut o sentinţă de condamnare în privinţa unui poliţist din Căuşeni, care anterior la fel a fost achitat pentru comiterea traficului de influenţă.
La insistenţa procurorilor, recent, Curtea de Apel Chişinău l-a recunoscut culpabil pe poliţist, stabilindu-i o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 2 ani.
Dina Roşca