Trei indivizi necunoscuţi sunt căutaţi de către ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului de Poliţie a sectorului Râşcani, fiind suspectaţi de furt. Poliţiştii acumulează toate informaţiilor necesare în vederea identificării şi localizării lor, iar persoanele care i-au recunoscut, sunt rugate să informeze dispeceratul IP Râşcani la numărul de telefon: 0 22 44-61-00 sau 902.
Cazul a avut loc la o staţie de alimentare cu petrol din sectorul Râşcani al Capitalei, când trei necunoscuţi intră pentru a face cumpărături. La un moment dat, unul dintre clienţi comunică operatorului că pe tejghea a fost lăsat fără supraveghere un portmoneu. Respectiv unul din cei trei indivizi se apropie şi susţine că îi aparţine, după care iese grăbit din local. Ulterior s-a constatat că portmoneul nu-i aparţine, după ce proprietarul s-a adresat la Poliţie. Potrivit lui, în portmoneu se afla bani în sumă de 1 500 lei şi un telefon mobil de model “Samsung S 7”.
În acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, iar făptaşul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.
Dina Roșca