Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a înmânat ieri, 2 aprilie a.c., la Reședința de stat, Ordinul „Ștefan cel Mare” domnului Traian Băsescu, fost președinte al României.
Distincția a fost acordată domnului Traian Băsescu „în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securităţii şi asigurării ordinii publice”.
Președintele Nicolae Timofti a declarat că domnul Traian Băsescu este un prieten al Republicii Moldova și că apreciază relația personală stabilită cu fostul președinte al României. Șeful statului a evocat prima sa vizită peste hotarele țării, la București, în cadrul căreia domnul Băsescu i-a adresat un mesaj de încurajare și i-a urat succes pe perioada de mandat de președinte al Republicii Moldova.
La rândul său, domnul Traian Băsescu a declarat că este onorat să se afle la Chișinău pentru a primi Ordinul „Ștefan cel Mare”. „Este un semn de respect pe care Republica Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect și dragoste pentru Republica Moldova”, a declarat Traian Băsescu.
„Zilele trecute am sărbătorit 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Astăzi suntem două state independente, dar noi nu am stabilit acest lucru niciodată, ci a fost hotărât de doi criminali – Stalin și Hitler și consfințit de Molotov și Ribbentrop. Oare cât timp vom continua să trăim cum au decis Stalin și Hitler?
Luând în considerare agresivitatea Rusiei din ultimii 2 ani, poate cel mai bun lucru pentru românii de pe cele două maluri ale Prutului este să fie împreună, uniți? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem. Poate nu este momentul potrivit să cutezăm a gândi la unirea dintre cele două țări. Dar cu certitudine este momentul să ne gândim la alternative.
Avem și soluția să mergem împreună în Uniunea Europeană. Trebuie să ne gândim care este soluția cea mai bună pentru garantarea propriei noastre securități, luând în considerare evoluțiile din regiunea Mării Negre, care a devenit în ultimul timp una dintre zonele cele mai tensionate din lume.
Dacă astăzi, Republica Moldova a ajuns la un acord de Asociere cu Uniunea Europeană, dacă a ajuns să aibă perspectiva de integrare în UE, dacă au fost abolite vizele pentru cetățenii moldoveni, asta se datorează cetățenilor și politicienilor din Republica Moldova”, a punctat Băsescu.
„Anterior am declarat că în prima vizită efectuată la Chișinău, în calitate de fost președinte, voi solicita să primesc cetățenia Republicii Moldova. Nu am făcut-o fiindcă situația politică nu este propice pentru așa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetățean al Republicii Moldova”, a menționat Băsescu.
Președintele Nicolae Timofti a declarat că Traian Băsescu ar putea primi cetățenia țării noastre, luând în considerare meritele sale pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România.
Elena Ivanov