Tragedie într-o familie din capitală. Un băieţel de 2 ani a murit căzând în gol de la etajul 7 după ce s-a rezemat de plasa pentru ţânţari şi aceasta a cedat sub greutatea lui. S-a întâmplat în această dimineaţă, 7 august, pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani.
Solicitat de IPN, şeful serviciului de presă al Direcţiei de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat că circumstanţele în care s-a produs nenorocirea sunt cercetate.
Se cunoaşte că băiatul se juca împreună cu fratele mai mare pe balcon, iar mama acestora era în cameră.
Un caz similar a avut loc în luna mai, când un copil de un an şi 9 luni din capitală a murit căzând de la etajul 9 al blocului locativ în care locuia familia.
Potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, anul trecut peste 2 000 de copii cu vârsta între 0-5 ani au fost traumatizaţi în Republica Moldova, peste 40 dintre aceştia au decedat.