Un individ în vârstă de 29 ani, originar din raionul Soroca, a fost reţinut în flagrant delict de către un echipaj mobil 902 al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, în momentul când a pătruns într-un automobil, parcat în curtea unui bloc de locuit din sectorul Buiucani al Capitalei. Poliţiştii au intervenit imediat când l-au observat, având în vedere că patrulau pe străzile sectorului încredinţat. El a fost încătuşat şi escortat la inspectorat pentru audieri, iar la locul faptei a fost solicitată grupa operativă pentru a acumula probele infracţiunii.
În cadrul audierilor individul şi-a recunoscut vinovăţia, fiind depistate asupra lui diferite unelte, un ciocan, precum şi o automagnetolă, care a fost sustrasă din automobil. Potrivit lui, metoda pătrunderii a fost prin forţarea lacătului, întrucât automobilul nu era dotat cu sistem de alarmă. Ulterior bunurile furate au fost reîntoarse proprietarului, iar pe cazul dat a fost iniţiată urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani. Totodată ofiţerii de investigaţii stabilesc dacă acesta ar fi fost implicat şi în alte cazuri analogice.
Poliţia Capitalei a continuă activităţile sporite de combatere a infracţiunilor stradale, asigurând astfel ordinea şi liniştea publică.
Dina Roșca