De astăzi, consumatorii vor fi mai protejaţi. Dacă vi s-au încălcat drepturile de cumpărător sau aţi procurat un produs alterat, de acum puteţi cere ajutor şi experţilor de la Centrul de Asistenţă a Consumatorilor. Acesta este un proiect finanţat de UE şi vine ca o alternativă a structurilor publice, de stat.
Centrul de Asistenţă a Consumatorilor va acorda şi asistenţă juridică în cazul în care persoana vrea să depună o reclamaţie la poliţie. Acesta dispune şi de un laborator unde consumatorul va putea merge cu produsul.
Un astfel de Centru a fost deja deschis la Bălţi, iar pe 9 decembrie va fi lansat şi la Cahul. Centrul de Asistenţă este un proiect realizat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei şi este finanţat de Fundaţia Est-Europeană, Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, notează TV7.
Elena Cojocaru